miercuri, 21 iulie 2010

Mirabela Dauer, vorbe grele aruncate familiei Mădălinei Manole

Mirabela Dauer, vorbe grele aruncate familiei Mădălinei Manole

Recunosc, nu am urmărit subiectul în detaliu. Mădălina Manole a plecat brusc dintre noi şi nicio declaraţie, nicio faptă nu mai are cum să schimbe acest lucru.

Însă ieşirea dură Mirabelei Dauer m-a suprins. A fost una extrem de virulentă şi foarte sinceră. Prietena Mădălinei Manole a acceptat să vorbească despre moartea cântăreţei în emisiunea Agentul VIP a lui Cristi Brancu. Sub greutatea durerii din suflet dar şi dezgustată de tot acest dezmăţ mediatic, aceasta a acuzat familia şi rudele că s-au grăbit să calce în picioare amintirea Mădălinei Manole. Mai mult decât atât Mirabela îi învinovăţeşte că nu au făcut nimic pentru a o ajuta.

Eu cred că nimeni nu putea şti cu adevărat ce se petrece în sufletul ei. Însă toţi se reped să declare chestii deştepte. Dacă lumea ar sta puţin să chibzuiască, să dreagă lucrurile nu s-ar ajunge la exagerări care duc mai departe la alte exagerări, ori la ieşiri întemeiate ca ale Mirabelei.

Un lucru este clar: Mădălina a plecat. A rămas doar durerea familiei.

Şi a mai rămas ceva. Muzica ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu